Un forum dedicat tuturor fanilor de anime din Romania si nu numai. Va asteptam aici ! :)
 
AcasaCalendarFAQCautareMembriGrupuriInregistrareConectare
Te plictiseşti ? Intră chiar acum pe chat ! (doar utilizatorii înregistraţi au acces la chat) Viteza

Distribuiţi | 
 

 No Control

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
AutorMesaj
Nana☆chan

avatar

Mesaje : 23
Otaku Points : 89
Reputaţie Otaku : 0
Data de inscriere : 31/12/2015
Varsta : 15
Localizare : Ploiesti

MesajSubiect: No Control   Vin Ian 01, 2016 2:42 pm

*Nu astept sa ii placa cuiva :)) E o poveste pe care mi-am imaginat-o in stil anime si eu imi cam dau silinta, dar mai am de lucrat pana sa iasa ceva "frumos".*

Frunzele ruginii danseaza un vals in aerul rece de toamna, printre picaturile reci. Acum e ultimul lor act, in bataia vantului, in momentul lor de glorie, cand vantul bate doar pentru ele si cerul se indeparteaza, iar pamantul se deschide in fata lor, asteptandu-le sosirea.

Trenul incetineste, se anunta ultima statie. Aici cobor eu. Ma bucur sa te revad, Tokyo!

Numele meu este Naruka Ichiyama. De fapt, asta nu e chiar numele meu.. Nu mi-l amintesc pe cel original, dar intotdeauna am fost strigata Naruka, iar Ichiyama era numele persoanele care m-au adoptat acum 8 ani. Mama mea nu m-a vrut si a incercat sa ma paraseasca cand aveam 5 ani, m-a lasat in parc, zicand ca se duce sa cumpere inghetata, am asteptat-o 3 ore pe o banca. Totusi, o vecina m-a vazut si m-a dus inapoi acasa... Cu toate ca aveam 5 ani, intelesesem foarte bine ca am fost o greseala si ca mama mea nu m-a vrut niciodata, dar nu a avut sansa sa avorteze, pentru ca tatal meu (cel pe care nu l-am cunoscut niciodata) i-a spus ca vor avea grija impreuna de mine, dar in ziua in care m-am nascut el a plecat in America, fara sa ii zica mamei. La varsta de 5 ani, in luna iulie, am fugit de acasa cu un ursulet de plus, cateva haine si o foarfeca cu care "sa ma apar". Am plecat fara ca mama mea sa stie, am mers intr-un parc mai departe de casa.

-Ce-i cu tine, copile? m-a intrebat o straina.

-Am fugit de acasa, mama nu ma vrea!

Femeia era clar trecuta de tinerete, avea parul brunet cu urme carunte, purta un halat inflorat, probabil se intorcea de la cumparaturi, caci avea o punga plina cu bunatati. Era inalta, avea ochii blanzi si negri, un zambet cald pe buze si tenul deschis la culoare.

-Poftim? Nu ar trebuie sa faci asa ceva, copile! Sunt sigura ca ai inteles gresit. Unde stai? Cum o cheama pe mama ta?

-Nu va pot zice. Nu ma intorc acasa!

Straina a incercat de repetate ori sa afle unde stau, nu i-am spus. Doamnei i s-a facut mila de mine, m-a luat la casa ei, mi-a dat sa mananc si a incercat din nou sa afle unde stau. A doua zi ea a trebuit sa plece la lucru, nu ma putea lasa singura, m-a luat cu ea. Aceasta lucra la un orfelinat.

Cum am ajuns acolo am vazut o gramada de copii, inconjurati de jucarii si totul parea un paradis. Doamna, m-a dus cu ea intr-o alta camera, si-a luat o palarie alba in cap si si-a pus in piept un ecuson pe care scria "Yumi Akazawa". Dupa, aceasta doamna mi-a spus ca ma va lasa sa ma joc cu ceilalti daca sunt cuminte, apoi m-a dus la ceilalti copii si m-a lasat intreaga zi acolo.

Seara, doamna a venit si mi-a zis ca trebuie sa plecam; la usa ne astepta un domn inalt, brunet, cu ochii mici si negri, ochelari patratosi si costum negru. Dânsul s-a aplecat si m-a intrebat:

-Ti-a placut aici?

-D-Da... am raspuns sfioasa.

-Ai vrea sa ramai aici?

-Desigur! am zis apoi entuziasmata.

-Foarte bine. Dar pentru asta va trebui sa imi raspunzi la cateva intrebari.

Apoi domnul m-a luat de mana si, alaturi de doamna Yumi, am mers intr-un birou. Acela era biroul directorului orfelinatului Mariko.

-Cum te numesti? M-a intrebat domnul.

-Naruka... as fi vrut sa imi zic si numele de familie, dar m-as fi dat de gol.

-Doar atat? Nu ai si un nume de familie?

-Nu mai am! Daca as avea un nume de familie as avea o legatura cu mama mea si cum ea nu ma vrea, nu vreau sa mai avem legaturi.

-De unde stii ca nu te vrea? a intrebat confuz domnul.

-Ea mi-a zis; a spus ca sunt o greseala, ca nu ma poate avea.

-Inteleg... Deci zici ca vrei sa ramai aici?

-Da, am raspuns apoi putin nesigura.

-Foarte bine; dar ca sa poti ramane aici ne trebuie acordul mamei tale, ai putea sa imi zici cum o cheama?

-Nu. Daca va zic o veti chema aici sa ma ia, iar eu vreau sa raman

-Bine atunci...

Domnul se pierduse putin, nu stia cum sa afle ceva despre mine. A facut o pauza, a oftat si apoi a reluat:

-Naruka, te duci la scoala, nu? Iti place acolo?

-Nu chiar... Dimineata e bine, am cu cine ma juca, dar la pranz toti copiii pleaca, iar eu raman singura pana seara...

-Oh... Cum se numeste scoala la care mergi?

-De ce vreti sa stiti?

-Ca sa le zicem ca vei face scoala aici.

-Deci pot ramane? am strigat aproape sarind de pe scaun.

-Desigur! Hai spune-mi, cum se numeste scoala ta? a intrebat din nou zambind.

I-am spus numele scolii si dansul l-a trecut pe o hartie. A zis ca va suna a doua zi si ca imi pot aduce lucrurile urmatoarea zi. M-am intors inapoi la casa doamnei Yumi, nerabdatoare pentru ziua urmatoare.

A doua zi ne-am intors la orfelinat, iar la ora pranzului o femeie si-a facut aparitia. Era mama mea. As fi vrut sa sar in bratele ei, dar m-am ascuns de frica sa nu ma ia acasa. Pana la urma, dupa ceva timp, doamna Yumi m-a cautat, apoi m-a dus in biroul directorului, unde era si mama. Directorul mi-a explicat ca mama a fost de acord sa raman acolo, asadar acum nimic nu ma mai lega de ea. Numele meu devenise simplu Naruka.

Inainte ca mama sa plece, m-a luat in brate si mi-a spus "Ai grija de tine..." Apoi s-a intors si a plecat. Asta a fost ultima data cand mi-am vazut mama. Acum o vad ca intr-un vis sau o fantezie... Nici nu mi-o amintesc bine; stiu ca avea parul brunet, ca mine, pana la umeri; era o femeie frumoasa si eleganta, toata lumea imi spunea ca seman cu ea, ca suntem la fel de frumoase. Poate ca infatisarea ei am mai uitat-o, dar ochii nu ii pot uita; avea ochii mari si intunecati, ca ai mei; dar ai ei erau plin de intuneric, fara pic de lumina; iar ai mei, au mereu o licarire, o lumina slaba, care e vesnic acolo, ca speranta unui suflet pierdut, ce se taraste singur in lume. Nu o sa ii uit niciodata ochii...

De atunci... de la 5 ani... nu mi-am mai vazut mama... Ayana...




*Daca ati citit tot, multumesc!*
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Ale-chan

avatar

Mesaje : 73
Otaku Points : 92
Reputaţie Otaku : 3
Data de inscriere : 30/12/2015
Varsta : 17
Localizare : Konoha.

MesajSubiect: Re: No Control   Vin Ian 01, 2016 2:44 pm

Ești prima care a reușit să mă surprindă plăcut. Îmi place cum scrii, descriere ai dar singurul lucru care nu mi-a plăcut a fost dialogul ăla. Puteai să-l transformi în vorbire indirectă și să pui câteva replici cu efect, ca cititorul să fie copleșit de emoții. Mai aveam puțin și plângeam. Dar la final punctele alea mi s-au părut degeaba puse. Părere sinceră, nu uita să postezi următorul capitol.Te susțin, spor la scris!
Ja nee Kawaii


Ultima editare efectuata de catre Ale-chan in Vin Ian 01, 2016 2:58 pm, editata de 1 ori
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Vizitator
Vizitator



MesajSubiect: Re: No Control   Vin Ian 01, 2016 2:48 pm

Interesant, imi place pana acum :3
Sus In jos
Nana☆chan

avatar

Mesaje : 23
Otaku Points : 89
Reputaţie Otaku : 0
Data de inscriere : 31/12/2015
Varsta : 15
Localizare : Ploiesti

MesajSubiect: Re: No Control   Vin Ian 01, 2016 3:07 pm

Arigatou gozaimasu, Ale-chan! O sa iau in considerare sfaturile tale ^-^
Arigatou, Mira! :3
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: No Control   

Sus In jos
 
No Control
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Anime România :: Anime Zone :: Anime "My Story"-
Mergi direct la: